Noi, părinții, avem tendința să evităm pe cât posibil un conflict cu cei mici. Dar dezacordurile sunt o parte naturală a relației noastre părinte/copil și o interacțiune sănătoasă (deși rar distractivă). Ironia este că, dacă practicăm arta dezacordului respectuos, relația noastră se va întări, se va consolida și, de fapt, va implica o apariție mai rară a unui conflict real.

Văd în jurul meu o mulțime de părinți îngrijorați că ale lor „odrasle” le testează limitele sau se comportă într-un mod sfidător, exigent, cu atitudine de șef sau pur și simplu agresiv. Sau alții sunt alarmați deoarece copiii lor par nesiguri, fricoși, anxioși sau rușinoși. În ambele cazuri, confortul cu dezacordul este adesea ceea ce lipsește în aceste relații.

Tocmai în acest sens, recunosc, mi-ar plăcea să observ mai mulți părinți care nu le-ar interzice niciodată copiilor lor să nu fie de acord, în acest fel sacrificând dragostea și încrederea în detrimentul unei supuneri oarbe, părinți care tind să-și trateze copiii respectuos, cu iubire și înțelegere, părinți conștienți, care nu descurajează dezacorduri în situații precum:

• Impunerea limitelor. Suntem precauți sau nesiguri cu privire la stabilirea unor limite care ar putea determina copiii să reacționeze negativ (cu alte cuvinte, să nu fie de acord), ceea ce le dă celor din urmă mesajul că dezacordurile sunt un teritoriu delicat pe care nici ei, nici noi nu îl putem gestiona în siguranță.

• Stabilirea rolurilor. În speranța noastră de a evita dezacordul, încercăm să ne convingem și/sau să convingem copilul să fie de acord, repetându-i obsesiv: „Trebuie să gătesc cina. Dacă nu o fac, ne va fi foame. Văd cât de supărat ești. Este doar pentru câteva minute, promit. Mă pot juca cu tine după, dar chiar trebuie să gătesc acum!” Acest lucru le transmite copiilor că nu ne simțim confortabil să nu fim de acord și că suntem nehotărâți – că avem nevoie de permisiunea lor.

• Controlul situației. Ne dorim cu disperare să ieșim din zona dezacordurilor prin raționalizarea: „Ei bine, chiar nu mă deranjează să-i spăl din nou lingurița albastră dacă aceasta este cea pe care el o preferă. Îmi pot schimb locul la masă pentru a-l mulțumi, nu e mare lucru. Dacă îi place atât de mult să-i fac baie, cu siguranță îl pot înlocui astăzi pe tati/mami care avea această misiune. Nu-mi pasă într-un fel sau altul.” Problema este că, copiii au nevoie ca nouă să ne pese. Au nevoie de puterea noastră de a lua decizii. Când simt că evităm subtil dezacordul lor cu scopul de a le face pe plac, se simt incomod de puternici și pot rămâne blocați compulsiv încercând să ne controleze.

• Exprimarea sentimentelor. Când copiii noștri nu sunt de acord, considerăm că este responsabilitatea noastră să-i liniștim, să nu le rănim sentimentele, să le facem pe toate mai bune. Am putea simți că trebuie să sărim imediat cu o îmbrățișare, să îi privim în ochi sau să le recunoaștem sentimentele. Dar dacă îi subestimăm, le arătăm că sentimentele trăite de ei reprezintă o problemă pe care nu credem că sunt capabili să o rezolve fără ajutorul nostru, mai degrabă decât în mod normal, sănătos, problemă care poate apărea mai mereu în viața de zi cu zi.

Așadar, pentru a normaliza dezacordurile și pentru a le face confortabile atât pentru tine, cât și pentru copilul tău, trebuie să:

1. Înțelegi că, copiii folosesc în mod inconștient aceste dezacorduri ca o eliberare sănătoasă a emoțiilor lor.
2. Afirmi cu încredere și clar poziția față de copil și să te consideri capabil în rolul de lider.
3. Totodată, oferă-i libertate în limitele impuse de tine (pentru a-și satisface nevoia psihologică primară – de control).
4. Recunoști că cel mic este conștient, dar nu suficient de experimentat încât să se inverseze rolurile.
5. Dacă ai un copil asertiv, poți avea tendința să-i permiți să ia decizii prea multe. Pentru a elimina confuzia, lasă toate deciziile referitoare la joc să aparțină copilului tău și ușurează această sarcină de luare a deciziilor în restul timpului, cum ar fi atunci când cererea lui este pentru o anumită ceașcă sau loc.
6. Nu te gândi prea mult la răspunsul corect, nu cere permisiunea, nu pleda vinovat sau nu pasa „cazul”. Fii sigur pe tine.
7. Nu te aștepta ca cel mic să nu fie de acord într-un mod respectuos. Acest lucru se va întâmpla în timp. Poate peste mult timp, având în vedere că, în general, aceștia sunt impulsivi și își exprimă sentimentele intens. Este datoria noastră să-i ghidăm prin modelarea dezacordurilor respectuoase și apoi gestionând cu încredere comportamentele lor mai dezordonate, acceptându-le în același timp emoțiile.

Pe scurt, iată câteva motive pentru care copiii au nevoie să fim de acord să nu fim de acord:

Este în dezvoltare
A crește – a individualiza într-o manieră sănătoasă – înseamnă a fi capabil să nu fim de acord cu părinții noștri.

Este natural
Dezacordul și conflictul fac parte din viață.

E sănătos
Normalizarea conflictelor și a dezamăgirii adecvate vârstei construiește o rezistență sănătoasă.

Este iubitor
Asigură copiii că au lideri capabili care îi iubesc suficient pentru a-și înfrunta sentimentele și comportamentele.

Este eliberator
Ajungem să fim noi înșine în această relație.

Este informativ
Pe lângă faptul că ne ajută copilul să ne cunoască cu adevărat și invers, libertatea de a nu fi de acord le oferă copiilor un model de relație superior pe care îl vor aplica în mod natural de-a lungul vieții. Învață inteligența socială/emoțională.

Este respectuos
Ocuparea spațiului nostru în relație favorizează respectul de sine al copiilor noștri, precum și respectul lor față de limitele celorlalți. Libertatea de a nu fi de acord în siguranță și confortabil este un element cheie al celor mai sănătoase relații. A fi de acord să nu fii de acord stimulează respectul și încrederea reciprocă.

Și în această notă, simte-te liber să nu fii de acord cu sfatul meu. Sunt de acord cu asta. 😊